De mici am fost învățați să avem încredere în noi, să fim curajoși, să ne susținem părerile, nimic rău, doar încurajator și benefic pentru dezvoltarea noastră emoțională. Un om care este sigur pe el, care găsește soluții în orice situație este pus, emană o energie aparte în jurul său și determină apreciere și respect.  Dar ce se întâmplă când aceste învățături sunt duse până la limita maximă? Dar când apare și o supraestimare a competențelor și aptitudinilor? De câte ori nu ne-am întrebat de ce acela care pe lângă faptul că este arogant, mai este și incompetent, ajunge într-o funcție de conducere? Efectul Dunning-Kruger ne oferă o explicație rezonabilă în acest sens.

Fiecare dintre noi are un prieten sau o persoană pe care o cunoaște și care se crede ”buricul pământului”, jignește, admonestează, violentează pe ceilalți (poate câteodată fără să își dea seama) doar pentru ca în final să își impună părerea și ceilalți să îi dea dreptate. Se hrănește din cedarea celorlalți considerând ”hah, sunt cel mai tare, am avut dreptate, toți mi-au dat dreptate până la urmă, sunt puternic”, dar fără să conștientizeze uneori că ceilalți îi dau dreptate nu pentru că nu au argumente în fața lui, ci pentru că și-au dat seama că nu au cu cine și își consumă energia în mod inutil.

De cele mai multe ori, s-a pus problema celor ”atacați” de astfel de persone, de cum se simt, de cum se devalorizează și poate (în cazuri extreme) să dezvolte complexe de inferioritate, dar treptat, atenția a început, de curând, să fie îndreptată, de fapt, spre persoanele care se confruntă cu așa numitele complexe de superioritate.

Psihologii consideră că acest sentiment de superioritate este de fapt rezultatul unei imagini pe care omul o proiectează în societate, doar omul este un animal social, nu? Astfel, este creionată o imagine pentru a corespunde grupului social din care face parte, dar treptat această imagine este idolatrizată de persoana care a creat-o și astfel dezvoltă acel sentiment de superioritate. Această trăire de dragoste excesivă față de imaginea creată îi oferă satisfacții maxime, dar îi poate ajunge fatală folosită preponderant în relațiile interumane. Iar psihologii atrag atenția că această imagine nu este definitorie pentru tine ca individ.

Dar ce se întâmplă când un astfel de individ ajunge într-o poziție de șef/manager? Și te întrebi cum de un om care nu a dovedit nicio expertiză avansează, mai pe scurt de ce oamenii incompetenți ajung în funcții de conducere? Să fie norocul unora și ghinionul altora? Psihologii au dezvoltat subiectul și nu știm dar poate ați auzit de efectul Dunning-Kruger, scrie forbes.com.

”În anul 1990, psihologii Justin Kruger și David Dunning de la Cornell University, au publicat rezultatele unor serii de studii, în care au investigat măsura în care indivizii sunt conștienți de limitele sau incompetențele lor. Studiile au fost inspirate dintr-un caz în care  un spărgător de bănci a jefuit în timpul zilei două bănci din Pittsburg, aparent fără să facă niciun efort de a-și ascunde identitatea. După ce a fost prins de poliție, spărgătorul a părut foarte surprins de acest lucru pentru că el își acoperise fața cu suc de lămâie. Aparent, tâlharul era convind că sucul de lămâie îl va face invizibil camerelor video de supraveghere”. Prin aplicarea unor teste privind performanța indivizilor în domenii precum umor, structuri gramaticale, abilități de autoevaluare a performanțelor. Psihologii au ajuns la concluzia că oamenii incompetenți au manifestat o supraestimare dramatică a competențelor și abilităților proprii, în timp ce aceia care au obținut scoruri foarte mari la teste au manifestat tendințe de subestimare a competențelor. Mai mult, aceștia au concluzionat că cei care manifestă competențe scăzute, nu doar că se supraestimează, dar sunt și incapabili să înțeleagă competențele celorlalți. 

Așadar, astfel de comportamente au fost studiate și în esență cuprind doze mai mari sau mici de anumite complexe. 

În cele din urmă incompetența, vanitatea, aroganța ies la suprafață și atât timp cât nu ești capabil să îți evaluezi corect aptitudinile, competențele, abilitățile, nu vei reuși nici să îi convingi pe alții de asta. Și de aceea, ne trezim în situații tot mai dese în care funcțiile de conducere sunt ocupate de oameni incompetenți, iar tu nu reușești și rămâi în umbră, în execuție deși ai toate atuurile necesare pentru a fi un adevărat lider/manager/șef. 

Știți, cândva un profesor ne încuraja să luăm cuvântul în timpul seminariilor spunându-ne să fim aroganți, dacă ne-am citit cursul, avem cu ce să fim aroganți în fața sa. Se referea la faptul că putem fi trufași și înfumurați atât timp cât noi aveam parcurse etapele  pentru curs. În fond aroganța este doar o trăsătură de comportament ce arată înfumurare, mândrie, sfidare. Doar că în doze prea mari determină un om cu tupeu, agresiv în conduită și care se pune doar pe sine în centru universului, are o vanitate și un orgoliu nemăsurat, iar ceilalți sunt doar niște obiecte decorative.

Așadar, dragilor, fiți aroganți, dacă aveți cu ce, dar în doze mici, nu vă distrugeți relațiile pentru că aveți impresia mereu că sunteți cei mai tari. Și cel mai important, impuneți-vă opiniile fără a avea o atitudine agresivă și violentă, fără vanitate și fără etalare de orgoliu, ci într-un mod calm.

De fapt, rândurile de mai sus sunt un sfat deghizat în elemente din viața cotidiană pentru antreprenorii pentru care nimic nu contează mai mult decât să aibă profit. E dezirabil ca un antreprenor să aibă profit, dar nu când pentru a obține asta, pune în pericol sănătatea oamenilor.

Și da, noi considerăm că pentru a fi un om de nota zece sau un brand trebuie să deții un echilibru între superioritate, aroganță, vanitate și orgoliu. Duse spre o limită superioră vei ajunge doar să pierzi, de la încredere, până la relații și profit.

Construiește în fiecare zi relația cu clienții și potențialii clienți și nu în ultimul rând cu partenerii tăi!

”Există două feluri de mândrie, amândouă şi bune şi rele. "Mândria bună" reprezintă demnitatea noastră şi respectul faţă de noi înşine. "Mândria rea" este păcatul mortal al sentimentului de superioritate care duhneşte a dispreţ şi aroganţă.” (John C. Maxwell).

Photo: Adobe Stock